Reamenajare open space, Giroc

Reamenajare·Open space·Giroc·În curs de implementare

Reamenajarea unei zone de zi de tip open space într-o locuință din Giroc. Nu am pornit de la zero, ci de la ce funcționa deja în spațiu și de la ce cerea o schimbare. Cea mai vizibilă problemă era intrarea: nimic nu o separa de living, iar cine deschidea ușa vedea direct întreaga zonă de zi.

Restul temei a venit din felul în care trăiește proprietara. Pasionată de drumeții, și-a dorit ca natura pe care o caută pe munte să se regăsească și acasă, în materiale, texturi și atmosferă. Iubirea pentru mare a adus apoi culoarea: mobilierul turcoaz amintește de apă și dă spațiului o notă vie, dar liniștită.

Într-un open space, bucătăria, zona de dining și livingul trebuie să-și păstreze fiecare rolul, dar să se citească împreună, ca un singur spațiu. Am urmărit o direcție estetică unitară, care le leagă pe toate trei fără să le facă identice. Toate corpurile de iluminat au fost realizate special pentru acest proiect.

© Design interior Atelier LUNE · Randări LUNE Visuals

WhatsApp Atelier LUNE