Servicii de design interior

Înainte de a vorbi despre livrabile, termene sau costuri, preferăm să înțelegem omul din spatele proiectului. De aceea, fiecare ofertă este construită individual, după o primă discuție în care definim împreună nevoile, prioritățile și nivelul de implicare potrivit proiectului.

01. Design interior complet

Un proiect de design interior nu înseamnă doar alegerea unor finisaje sau piese de mobilier, ci foarte mult decizii care trebuie să funcționeze împreună și să îmbine estetica și funcționalitatea, ținând cont de buget. Cele mai costisitoare greșeli se fac atunci când deciziile sunt luate fără suficientă informație, prea repede sau fără o direcție clară. Astfel, prin serviciul de design interior complet, conturăm împreună această direcție: analizăm modul în care îți dorești să utilizezi spațiul, care sunt prioritățile tale, bugetul și particularitățile proiectului.

Etape

  • 01 Discuție inițială & brief
  • 02 Analiză & documentare spațiu
  • 03 Concept de design & direcție estetică
  • 04 Selecție produse & buget
  • 05 Vizualizări 3D
  • 06 Planșe tehnice & de montaj
  • 07 Plasarea comenzilor & implementare

02. Concept vizual & moodboard

De cele mai multe ori, cele mai valoroase indicii pentru un proiect nu vin din imaginile salvate, ci din locurile în care te-ai simțit confortabil, din spațiile în care ai vrut să rămâi puțin, din obiectele sau materialele care au rezonat cu tine fără vreun motiv evident. În această etapă, încercăm să înțelegem care sunt lucrurile potrivite pentru tine și să le transformăm într-o direcție de design clară și coerentă.

Ce construim împreună

  • 01 Discuție & releveu
  • 02 Plan 2D de mobilare
  • 03 Moodboard curatoriat
  • 04 Listă de produse & buget estimativ
  • 05 Firul roșu al proiectului

03. Consultanță de design

Înțelegem că nu toate proiectele au nevoie de un proces complet și că uneori există deja o direcție, dar apare cel puțin o decizie care blochează întregul proces sau pur și simplu nevoia unei perspective obiective. Pentru genul acesta de situații, avem serviciul de consultanță: o conversație structurată, bazată pe experiență și adaptată la particularitățile proiectului tău pentru a te ajuta să înțelegi care sunt opțiunile și să iei decizii cu mai multă încredere.

Cum funcționează

  • 01 Pregătire înainte de vizită
  • 02 Vizită de aproximativ 2 ore & releveu
  • 03 Recomandări scrise & schițe de principiu

Gestionăm proiectul de la prima conversație până la plasarea comenzilor și, dacă îți dorești, până la ultimele detalii de implementare.

Suntem o echipă, ceea ce înseamnă că fiecare soluție este analizată și testată înainte să ajungă la tine. Nu ne grăbim să prezentăm prima variantă care funcționează, ci căutăm o direcție care răspunde cel mai bine nevoilor și personalității tale.

Pentru că înțelegem că un proiect de design interior presupune investiții importante și un nivel mare de vulnerabilitate din partea beneficiarului, fiecare colaborare începe cu o conversație sinceră despre toate aceste aspecte: despre așteptări, priorități și constrângeri. Este foarte important să înțelegem toți acești factori înainte de a contura soluții.

Ne dorim să existe transparență încă de la început. Astfel dacă există neclarități, limitări sau aspecte care merită discutate, alegem să le adresăm deschis. Chiar dacă uneori sunt discuții incomode, experiența ne-a învățat că proiectele reușite nu sunt cele în care totul merge lin, ci sunt cele în care există suficientă încredere și deschidere pentru a lua deciziile potrivite împreună.

Etapele unui proiect complet

1

Discuție inițială & brief

Nu începem cu întrebări despre stil, ci despre cum îți dorești să folosești spațiul: despre cum arată o zi obișnuită pentru tine, ce funcționează și ce simți că lipsește. Discutăm deschis despre nevoi, priorități, buget și termene încă de la prima întâlnire, astfel încât toate aceste informații importante să fie luate în considerare încă de la început.

2

Analiză & documentare spațiu

Fiecare spațiu are particularități, iar acestea influențează deciziile ulterioare. Vizita de teren ne ajută să înțelegem nu doar dimensiunile, ci și lumina naturală, fluxul de circulație, relația între încăperi și constrângerile tehnice existente. Înainte de a propune soluții, este foarte important să analizăm toți acești factori.

3

Concept de design & direcție estetică

În această etapă conturăm identitatea proiectului: definim atmosfera, materialele, paleta cromatică și organizarea spațiului, într-un plan 2D de mobilare și un moodboard. Fiecare alegere este argumentată, iar estetica este rezultatul unui proces bine gândit, nu punctul de plecare.

4

Selecție produse & buget

Acesta este momentul în care conceptul se transformă într-o listă concretă: mobilier, corpuri de iluminat, finisaje și accesorii, cu prețuri și linkuri, plus o estimare pentru mobilierul pe comandă. Bugetul total, pe încăperi, îl validăm împreună înainte de vizualizări, ca să nu existe surprize mai târziu.

5

Vizualizări 3D

Randările fotorealiste, realizate cu produsele aprobate, ne permit să testăm și să validăm deciziile înainte de implementare. Ajută la înțelegerea proporțiilor, materialelor și atmosferei generale a proiectului.

6

Planșe tehnice & de montaj

Pregătim o documentație clară pentru implementare: planșe tehnice pentru mobilierul pe comandă și planșe de montaj și amplasare pentru corpurile de iluminat, aparataje, decor și obiectele sanitare, cu cotele necesare echipelor. Stabilim pozițiile prizelor, întrerupătoarelor, corpurilor de iluminat și obiectelor sanitare, iar pe baza lor specialiștii realizează proiectarea instalațiilor.

7

Plasarea comenzilor & implementare

La finalul proiectului digital primești lista finală de achiziții, iar noi ne ocupăm de comenzi: discuțiile cu furnizorii, cererile de ofertă și plasarea lor, pe baza listei confirmate de tine. Recepția livrărilor, retururile și reclamațiile rămân la tine, dacă nu alegi și implementarea.

Proiectul digital se încheie cu predarea documentației și plasarea comenzilor. Implementarea este un serviciu separat, pe care îl poți alege la final.

Implementare (serviciu opțional)

Dacă nu vrei să te ocupi de șantier, de livrări și de retururi, putem prelua coordonarea implementării: vizite pe șantier cu raport foto, programarea echipelor, urmărirea comenzilor și recepția livrărilor. Noi coordonăm, iar echipele de execuție răspund de lucrări și de garanția lor. Implementarea se ofertează separat, după stabilirea direcției proiectului, pe baza unei estimări cu plafon, pe care nu îl depășim fără acordul tău.

Un moodboard nu înseamnă o colecție de imagini frumoase puse împreună. Înseamnă o poveste: de ce aceste materiale funcționează în spațiul tău, de ce această paletă susține atmosfera pe care o cauți, de ce aceste texturi se completează și nu se anulează reciproc.

Pornim de la o conversație despre cum trăiești, nu despre ce îți place să vezi în fotografii doar.

Referințele pe care le-ai adunat sunt binevenite ca punct de plecare, dar le analizăm împreună pentru a înțelege ce te-a atras de fapt.

Cum construim direcția proiectului

1

Discuție & releveu

Nu începem cu întrebări despre stil, ci despre cum îți dorești să folosești spațiul: despre cum arată o zi obișnuită pentru tine, ce funcționează și ce simți că lipsește. Discutăm deschis despre nevoi, priorități și buget încă de la prima întâlnire. Apoi măsurăm spațiul și facem releveul, pentru că fiecare spațiu are particularități de care trebuie să ținem cont în deciziile de mai târziu.

2

Plan 2D de mobilare

Propunem organizarea spațiului într-un plan 2D de mobilare: unde stă fiecare piesă, cum circuli prin casă și cum se leagă încăperile între ele. Mobilierul pe comandă apare la nivel de gabarite generale, ca să înțelegi de la început cât spațiu ocupă.

3

Moodboard curatoriat

Selectăm cu atenție sugestii concrete de finisaje, texturi, culori, imagini care transmit o anumită atmosferă. Nu urmărim doar acumularea unor imagini de inspirație, ci construirea unui limbaj coerent pentru proiectul tău.

4

Listă de produse & buget estimativ

Primești o listă de produse pe încăperi, cu un buget estimativ, ca să știi de la început cât ar costa amenajarea și să poți decide în cunoștință de cauză.

5

Firul roșu al proiectului

Fiecare proiect primește o direcție clar formulată și în cuvinte, nu doar în imagini. Acest text sintetizează ideile, valorile și atmosfera pe care ne dorim să le regăsim în spațiu și devine un punct de referință pe parcursul proiectului. Ori de câte ori apar noi alegeri, ne putem întoarce la el pentru a ne asigura că direcția rămâne coerentă.

Când are sens de sine stătător, fără un proiect complet

Poate că ai deja o direcție în minte, dar ai nevoie de o părere obiectivă înainte de a continua. Poate că vrei să înțelegi doar ce ți se potrivește mai bine înainte de a lua vreo decizie. Pentru unele persoane, această etapă oferă toate răspunsurile de care au nevoie pentru a merge mai departe pe cont propriu.

Când devine prima etapă dintr-un proiect complet

Însă, poate pentru alții, devine doar începutul unei colaborări mai ample. Dacă decizi să continui cu un proiect complet de design interior, tot ce am construit până în această etapă devine baza tuturor deciziilor care urmează. Iar dacă alegi asta în 30 de zile de la predare, suma plătită pentru concept se scade integral din proiectul complet.

O sesiune dedicată în care analizăm particularitățile proiectului tău și oferim perspective argumentate. Nu este o conversație generală despre design, ci un dialog construit în jurul unei situații concrete.

Putem aborda subiecte precum alegerea materialelor și finisajelor, optimizarea compartimentării, validarea unei direcții estetice, mobilierul la comandă, iluminatul, achizițiile sau orice altă decizie care influențează felul în care va funcționa și se va simți spațiul tău.

Consultanța este un serviciu de orientare și clarificare. Nu include dezvoltarea unui concept complet de design, planuri tehnice, vizualizări 3D, liste de achiziții sau selecții detaliate de produse. Dacă, în urma discuției, considerăm că proiectul ar beneficia de o abordare mai amplă, putem explora împreună următorii pași, iar suma plătită pentru consultanță se scade din pachetul ales.

Cum funcționează

1

Pregătire înainte de vizită

Înainte de vizită, ne trimiți câteva informații despre proiectul tău: fotografii ale spațiului, planul (dacă există) și câteva detalii despre întrebările sau deciziile pentru care ai nevoie de perspectiva noastră. Astfel, putem folosi timpul împreună pentru analiză și recomandări aplicate, nu pentru colectarea informațiilor de bază.

2

Vizită de aproximativ 2 ore & releveu

Ne întâlnim la tine, în spațiu. Facem releveul, discutăm particularitățile proiectului, analizăm opțiunile disponibile și explorăm împreună direcțiile cele mai potrivite pentru spațiul și obiectivele tale. La fața locului putem observa aspecte care nu sunt întotdeauna evidente în planuri sau fotografii și care pot influența semnificativ deciziile de amenajare. Nu există un scenariu prestabilit. Fiecare sesiune este construită în jurul nevoilor tale, fie că este vorba despre validarea unei direcții, alegerea unor materiale, reorganizarea unui spațiu sau clarificarea următorilor pași.

3

Recomandări scrise & schițe de principiu

Pentru că știm că informațiile pot fi uitate rapid, în 3–5 zile lucrătoare după vizită primești un document cu recomandări concrete: organizare, culori, materiale, iluminat, ce merită păstrat și ce merită schimbat, însoțite de schițe de principiu. Acesta devine un punct de referință la care poți reveni ulterior, astfel încât deciziile să poată fi luate în ritmul tău, fără să pierzi informațiile importante rezultate în urma vizitei.

Când are sens o consultanță

Atunci când te afli în fața unei decizii importante și ai nevoie de o perspectivă obiectivă înainte de a merge mai departe.

Ce nu este consultanța

Nu este un proiect complet comprimat într-o singură vizită. Nu include planuri tehnice, vizualizări 3D sau selecții detaliate de furnizori și produse. Acestea pot face parte dintr-un proces de design interior sau dintr-un concept vizual, în funcție de complexitatea nevoilor tale.

WhatsApp Atelier LUNE